V-am invitat, în urmă cu câteva săptămâni, să reluăm o „provocare” pe care am numit-o „O zi fără plângeri”. În e-book-ul pe care l-am oferit gratuit, propuneam zece practici simple pentru a gestiona o astfel de zi. Scris cu aproximativ un an în urmă, am simțit nevoia să revin asupra lui, să-mi reîmprospătez memoria și să văd dacă este nevoie să actualizez ceva din conținut.

Surprinzător sau nu, textul mi s-a părut în continuare foarte relevant. Nu am simțit nevoia să schimb nimic esențial. Totuși, un punct mi-a atras atenția în mod special: punctul 9 – „Fii atent la gândurile interne”. Acolo subliniam ideea că nu doar plângerile exprimate verbal contează. Gândirea negativă, repetitivă, este adesea combustibilul din spatele plângerilor externe. Pentru a avea o zi cu adevărat fără plângeri, este nevoie să devenim conștienți de monologul interior și, pe cât posibil, să-l observăm și să-l ajustăm.

Dintre toate practicile propuse, aceasta mi se pare, în continuare, cea mai dificil de gestionat.

Dacă este să fiu sincer cu mine însumi și să mă uit „în oglindă”, reușesc să aplic destul de bine majoritatea exercițiilor descrise. Cei care mă cunosc știu că sunt, în general, o persoană optimistă. Însă punctul 9 este diferit și cere atenție constantă și multă muncă interioară.

Acesta este și motivul pentru care am dezvoltat tema în articolul meu din 14 noiembrie 2025, „Liniștea Zgomotoasă”, unde spuneam că liniștea este, de multe ori, mai zgomotoasă decât orice conversație. Este momentul în care rămâi cu tine și începi să-ți auzi gândurile. Nu unul, ci mai multe în același timp. Un amalgam de emoții, amintiri, scenarii și evaluări care, uneori, se aud mai tare decât un țipăt.

Se spune adesea că avem între 50.000 și 80.000 de gânduri pe zi. Totuși, nu numărul lor este interesant, ci tipologia acestor gânduri. Majoritatea sunt repetitive, automate, predictive și evaluative. Foarte puține sunt deliberate, alese conștient sau cu adevărat creative. Cu alte cuvinte, mintea nu „gândește” neapărat, ci rulează programe.

Mai mult, gândurile care ne macină nu sunt probleme psihologice în sine, ci interpretări ale unor stări sau experiențe.

Asta m-a dus cu gândul la modul în care funcționează AI-ul, care are un comportament similar. Dacă ai experiență cu oricare dintre soluțiile de inteligență artificială, ai remarcat, cu siguranță, că oferă un răspuns pentru aproape orice. Chiar dacă nu „știe” clar răspunsul, va aproxima unul. La fel este și mintea noastră, care ne oferă o interpretare a emoțiilor, trăirilor sau experiențelor noastre, indiferent dacă aceste interpretări sunt corecte sau nu. De cele mai multe ori, se pare că nu sunt decât aproximări, modelate de experiențele noastre anterioare și de scenariile pe care le rulăm în permanență.

Mă întreb, atunci: ce control avem, de fapt?

Cred că, în loc să suprimăm sau să controlăm monologul interior, este nevoie să schimbăm contextul. Nu este vorba despre a ne lupta cu gândul sau de a-l „corecta” cu forța, ci despre a schimba terenul pe care apare.

Nu putem controla:

• apariția primului gând,
• activarea inițială a corpului,
• reacțiile automate.

Dar putem influența:

• starea noastră fiziologică, terenul pe care apar gândurile,
• relația cu gândul, nu conținutul lui,
• unde așezăm atenția și cât timp rămânem acolo.

O revelație pe care am avut-o este că, pentru a avea cu adevărat o zi fără plângeri, nu este suficient să ne mușcăm limba sau să nu ne exprimăm nemulțumirile. Este nevoie să coborâm un nivel și să acordăm atenție monologului nostru interior. Acolo unde gândurile nu trebuie eliminate, ci înțelese în contextul din care apar.

Poate că adevărata practică este învățarea unei relații mai blânde cu gândurile noastre. Apoi, paradoxal, apare liniștea. Nu o liniște fără cuvinte, ci una conștientă, care nu mai are nevoie să fie acoperită de zgomot.

Tu cum te descurci cu monologul interior?

Claudiu