Te-ai întrebat vreodată ce influență are locul nașterii asupra noastră? Cum ne modelează gusturile, mirosurile, obiceiurile și, uneori, chiar deciziile?

Acum aproximativ 18 ani, pe când fiica mea avea doar un an și jumătate, am făcut o vizită în România. O experiență neașteptată m-a pus serios pe gânduri și mi-a schimbat percepția asupra locului în care ne naștem.

Înainte să-ți povestesc, însă, despre această experiență, să-ți dau puțin context.

La acea vreme, locuiam în Qingdao, China, unde fetița mea se născuse într-un spital local. Am fost extrem de impresionat de condițiile de acolo și de profesionalismul medicilor. Spitalele chinezești au o organizare foarte riguroasă, iar îngrijirea primită ne-a depășit toate așteptările – dar aceasta este o poveste pentru altă ocazie.

Fiica mea petrecea mult timp alături de guvernanta chinezoaică, care se ocupa de mesele ei în timpul zilei și de cina noastră în familie. Așa că era obișnuită cu gusturile și mâncărurile specifice Chinei, iar mesele tradiționale erau deja parte din rutina ei.

Acesta a fost momentul sosirii fetiței mele în România.

Începuse deja să mănânce alimente solide, iar rudele noastre s-au grăbit să o răsfețe cu cele mai grozave bunătăți. Însă, spre surprinderea noastră, nu s-a atins de nimic. Refuza orice i se oferea, iar singurul lucru pe care îl accepta era laptele. După câteva zile, am început să ne îngrijorăm – nu era vorba de mofturi; pur și simplu refuza mâncarea.

Fiind într-un restaurant din Suceava, ne-a venit o idee răzleață. Am rugat ospătarul să ne aducă un castron cu orez simplu, fiert fără sare, unt sau alte condimente. Ospătarul a fost amabil și, după câteva minute, a venit cu un bol plin de orez aburind.

Nu pot să uit fața fetiței mele, o bucălată blondă cu ochi albaștri. Ochii i s-au luminat, iar fața i s-a transformat instantaneu într-o expresie de bucurie pură. S-au dublat în mărime și s-au umplut de uimire. A urmat un „Uaaaa!!!” din tot sufletul ei micuț.

Nu s-a oprit până nu a mâncat jumătate din castron! Mânca cu gura și cu ochii!

A fost o imagine care mi-a rămas întipărită în memorie și m-a făcut să reflectez asupra importanței locului în care ne naștem și a influenței sale asupra noastră. M-a făcut să realizez cât de profund suntem legați de locul nostru de origine. Nu este vorba doar de o influență culturală, ci și de o legătură senzorială – gusturile, mirosurile și textura mâncării de acasă ne rămân gravate în memorie. Conceptul celor „șapte ani de acasă” este mai mult decât o metaforă a educației; el cuprinde și obiceiurile noastre senzoriale și preferințele subtile pe care le căpătăm în acea perioadă.

Aceste impresii senzoriale, formate în copilărie, sunt ca niște repere care ne pot oferi confort și stabilitate pe parcursul vieții. De multe ori, fie că ne dăm seama sau nu, simțim nevoia să ne reconectăm cu locul natal, să regăsim gusturile și mirosurile copilăriei. Ele ne aduc aminte de rădăcinile noastre și ne oferă un sentiment profund de apartenență.

Cercetările recente au arătat că pământul și locul în care ne naștem au un impact energetic asupra noastră. Se spune că vibrația locului în care ne-am născut poate avea un efect asupra echilibrului nostru emoțional și fizic, oferindu-ne o senzație de „ancorare” și reconectare atunci când revenim. Nu este doar un efect senzorial, ci o legătură profundă care ține de frecvențele energetice ale locului natal.

Cred că acesta este și motivul pentru care, după 15 ani petrecuți ca expatriat, trăind o viață confortabilă în Filipine, am simțit o chemare interioară de a mă întoarce acasă. Deși aveam toate condițiile materiale necesare, dorința de a respira aerul locului în care m-am născut a devenit tot mai puternică.

Revenind în România, am realizat cât de multă energie și liniște interioară îmi aduce această reconectare. Simt că locul în care m-am născut este mai mult decât un simplu punct geografic – este un spațiu de regenerare, unde mă simt întreg și reconectat cu mine însumi. Aerul, mirosurile și peisajele de acasă au o putere deosebită de a-mi aduce claritate și pace interioară.

Nu este întâmplător că multe tradiții încurajează conectarea cu pământul, mersul desculț prin iarbă și vizitarea locurilor natale pentru a-ți „reîncărca” sufletul. Aceste practici ne pot oferi o stabilitate mentală și emoțională pe care rar o găsim în altă parte.

Tu ce părere ai?

Crezi că locul nașterii își pune amprenta asupra noastră sau este doar o noțiune romantică, legată de nostalgie? Este oare această conexiune una reală, ce transcende aspectele materiale, sau este o iluzie construită de cei care sunt atrași de ezoterism și tradiții?

Scrie-mi și spune-mi ce crezi despre această legătură profundă!

Claudiu