Dansul vindecării

Bună,

Vorbeam într-o sesiune de strategie, pentru programul de coaching pe care îl derulez, despre o paralelă dintre o rană fizică și o rană emoțională, sufletească și m-am gândit să împărtășesc cu tine câteva gânduri. Sper să le găsești interesante.

În țesătura complexă a existenței umane, rănile vin în diverse forme. Unele sunt vizibile, săpate în pielea noastră ca niște cicatrici de luptă, în timp ce altele rămân ascunse, îngropate adânc în inimile, sufletele și mințile noastre.

Când corpul nostru este rănit fizic – o tăietură, o vânătaie, un os rupt – el știe instinctiv ce are de făcut. Sângele curge spre rană, procesul de coagulare începe, iar procesul de vindecare intră în acțiune. Sistemul nostru imunitar se mobilizează, celulele se regenerează, iar țesutul se cicatrizează. Fără un efort conștient, corpul nostru orchestrează un proces extrem de complex, ca o simfonie repetată de nenumărate ori, unde fiecare artist știe bine ce are de făcut.

În acest domeniu, corpul nostru este maestrul dirijor, dirijând orchestra vindecării.

Rănile emoționale, însă, urmează un scenariu diferit. Ele nu se vindecă pasiv, ele cer participarea noastră activă. Când inima ne doare, când trădarea înțepă sau când durerea ne învăluie, mintea noastră trebuie să intre în scenă.

Creierul încearcă să readucă echilibrul stării noastre emoționale, dar procesul nu este întotdeauna lin. Spre deosebire de rănile fizice, cicatricile emoționale nu au o traiectorie simplă de vindecare. Ele pot supura, persista și uneori se redeschid neașteptat. Gândurile noastre pot vindeca, dar pot la fel de bine să întrețină rana și chiar să o adâncească.

Emoțiile generează reacții chimice în corpul nostru. Furia, tristețea, iubirea – toate au simfonii unice. Creierul nostru se străduiește să restabilească echilibrul, dar are nevoie de ajutorul nostru direct, conștient, prin controlul gândurilor noastre, prin starea mentală pe care o construim și o întreținem.

Dr. Deepak Chopra vorbește în cartea sa, Corpul Cuantic, despre 5 greșeli care stau la baza durerii și a suferinței, definite de rishi vedici și care sunt numite kleshe. Ele fac să apară spectrul suferinței în minte chiar și atunci când nu există nicio suferință.

Cele 5 kleshe sunt:

  • Ignoranța: inabilitatea de a face diferența dintre adevărat și fals.
  • Egoismul: identificarea cu „eu”, sinele individual.
  • Atașamentul: agățarea de anumite lucruri, obiecte ale dorinței.
  • Aversiunea: respingerea altor lucruri, obiecte ale repulsiei.
  • Frica de Moarte: teama de anihilare.

În contextul pe care îl dezvolt azi, mi-a atras atenția aversiunea și exemplul pe care Dr. Chopra l-a prezentat: „Dacă ți-ai luxat glezna la locul de joacă pe când erai copil, probabil că durerea n-a lăsat prea multe urme. Dar dacă ai fost umilit la școală, aversiunea față de o nouă umilință durează, de obicei, toată viața.”

Este foarte adevărată zicala: ” vorbele rănesc mai mult decât pietrele.”

În cea mai recentă carte pe care am scris-o, Drăcușorul și Îngerașul – cei doi consilieri personali care ne ghidează viața, am menționat despre teoria procesului oponent în dependență și cum putem să inversăm acest proces prin acțiuni conștiente, cu scopul de a crește acel nivel de normalitate perceput de creierul nostru ca echilibru.

Primul pas este acceptarea. Acceptarea devine aliatul nostru. Recunoașterea rănilor emoționale reprezintă îmbrățișarea acelei părți cruciale a călătoriei noastre de vindecare.

Al doilea pas este conștientizarea. De noi depinde vindecarea. Suntem participanți activi, nu simpli spectatori. Singura persoană căreia îi facem rău suntem noi înșine prin reacțiile emoționale, chimice și fizice pe care le generăm în organismul nostru.

Al treilea pas și cel mai important este acțiunea. Revenirea la rutinele zilnice, care au efectul de a ne ridica acel nivel de normalitate. Am dezvoltat pe larg în carte despre cele cinci elemente cheie de care are nevoie organismul pentru a funcționa optim: apa, odihnă, hrană, exercițiu fizic și, cea mai importantă, o gândire pozitivă. Prin pași mici, este imperativ să acționăm inspirat și să revenim la acele rutine zilnice cu impact major în organismul nostru.

Așa începe dansul vindecării.

În marea scenă a existenței, rănile fizice și cele emoționale se împletesc. Corpurile noastre și mințile noastre dansează împreună, uneori în armonie, alteori în discordie. Acceptarea, conștientizarea și acțiunea inspirată devin partenerii noștri în acest dans al vindecării.

Așadar, să onorăm cicatricile noastre – cele vizibile și cele ascunse. În ele se află umanitatea noastră, capacitatea noastră de a ne vindeca și curajul nostru de a participa în acest dans magnific al vindecării.

Acceptă, conștientizează, acționează!

Claudiu

Visited 26 times, 1 visit(s) today

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *