Când te uiți la oamenii din jurul tău, fie la serviciu, în familie sau între prieteni, ce semnale observi? Ce „mesaje” primești?

Nu îmi amintesc exact când a început, dar parcă am avut acest obicei dintotdeauna. Am tendința de a-mi studia reacțiile în diverse situații și de a analiza cauzele care mă conduc la o anumită acțiune, reacție sau emoție. Sunt, poate, cel mai aspru critic al meu, dar am observat că sunt mai puțin critic și mai îngăduitor cu cei din jurul meu.

De asemenea, obișnuiesc să observ reacțiile și interacțiunile celor din jur. Privirea, cuvintele, tonul, gesturile și atitudinea formează un tot care contribuie la o comunicare complexă, cu un mesaj pe care încerc să îl descifrez.

De ce fac asta? Sincer, nu știu exact, dar am constatat că acest obicei mi-a fost de folos. De multe ori, m-a ajutat să construiesc relații armonioase și să înțeleg mai bine cum să reacționez într-o anumită situație. Nu mi-a reușit întotdeauna, dar de cele mai multe ori, da.

În acest context, am observat un comportament care mă intrigă și pe care încerc să-l înțeleg de mai mulți ani:

Frustrarea poate crește atunci când ne plângem de ceva ce ne deranjează, mai ales în fața persoanelor dragi.

Acest lucru poate părea contraintuitiv. Ar părea firesc ca prezența unei persoane dragi, alături de care îți poți descărca sufletul, să fie o soluție ideală. Totuși, reacțiile acesteia pot fie să te liniștească, fie să amplifice frustrarea.

Un exemplu concret:

Ai o discuție tensionată cu un coleg de muncă sau cu șeful, iar aceasta escaladează. În interior, fierbi de nervi. Nu ai reușit să spui tot ce aveai pe suflet, iar mintea ta rulează scenarii despre ce ai mai fi putut spune sau face, de la reconciliere până la o confruntare deschisă. Când ajungi acasă, ai nevoie de cineva căruia să-i povestești totul, să te descarci.

Îți povestești întreaga experiență, poate pe un ton mai ridicat decât de obicei, despre cât de nedreaptă este lumea și viața. Persoana dragă te ascultă, știe că poți fi coleric(ă) uneori și, empatizând cu colegul sau șeful tău, spune:

„Știi bine că reacționezi exagerat câteodată.”

Această remarcă, deși spusă cu bune intenții, poate aprinde fitilul unui butoi de pulbere pe care abia îl țineai sub control. Astfel, frustrarea se transformă în furie.

Ai trăit astfel de momente?

Am dezbătut acest subiect pe larg cu iubita mea, în calitatea sa de psihoterapeut. Am discutat despre cum ar fi bine să reacționăm noi, cei care simțim frustrarea, dar și cum ar trebui să reacționeze persoana care ne sprijină. Ea mi-a explicat conceptul de „acceptare pozitivă necondiționată”, esențial în relațiile terapeutice, așa cum l-a definit Carl Rogers. Aceasta presupune acceptarea unei persoane fără judecată, indiferent de comportamentul sau sentimentele sale.

Are mult sens. Când cineva se plânge pe umărul tău, tot ce își dorește este un spațiu sigur în care să-și exprime liber emoțiile, fără teama de a fi criticat.

Totuși, de multe ori avem tendința de a da sfaturi, de a căuta cauzele comportamentului sau, din păcate, de a empatiza cu cealaltă parte implicată în conflict. Aceasta este o tendință comună pe care o văd în relațiile de familie, la locul de muncă și între prieteni.

Ceea ce își dorește persoana apropiată este să fie ascultată. Atât!

De ce ne este atât de greu să oferim doar ascultare și sprijin, fără a da sfaturi sau a găsi argumente?

Sincer, nu știu. Ce știu cu siguranță este că zicala „tăcerea este de aur” se aplică perfect în astfel de contexte. Tăcerea, însoțită de o susținere autentică, este cea mai eficientă metodă de a calma o persoană aflată într-o stare de frustrare și furie. Este important să fim autentici și empatici cu persoana apropiată și să nu mimăm înțelegerea.

Concluzia la care am ajuns este că furia și frustrarea sunt parte a naturii umane și pot fi dificil de gestionat. Atunci când cineva se confruntă cu aceste emoții, ascultarea activă, fără judecată și fără intervenții inutile, este cel mai prețios lucru pe care îl poți oferi. Este nevoie de empatie autentică și de o disponibilitate de a fi prezent, oferind astfel un spațiu sigur pentru ca celălalt să se exprime liber.

Voi cum reacționați când cineva drag se plânge și este în pragul furiei?

Ai vreun alt sfat?

Claudiu