Te-am invitat în articolul anterior să zâmbești. Să zâmbești cu sau fără motiv, ca un act de rezistență într-o lume prea serioasă, un semn că suntem conectați, că suntem prezenți.
Am mai spus că aș vrea să elaborez ideea de prezență, un termen la modă, un fel de mantră, repetat de atâtea ori, încât riscă să-și piardă din forță, să devină un clișeu. Dar nu devine mai puțin adevărat. Poate că, dimpotrivă, tocmai frecvența cu care îl întâlnim ne arată cât de mult tânjim după el.
Dar, ce este prezența?
Mi-a luat timp să înțeleg. Și, sincer, încă o descopăr. Am întrebat în stânga și-n dreapta. Fiecare răspuns suna familiar, dar niciunul nu părea deplin. Pentru că prezența nu e doar o idee. E o stare. Și ca orice stare profundă, se cultivă. Este nevoie de mult exercițiu.
Sigur, sunt oameni cărora le vine natural să fie prezenți în viața lor, dar pentru majoritatea dintre noi este nevoie de un efort conștient.
În termeni psihologici, prezența este capacitatea de a fi cu adevărat aici, conștient, atent și conectat la momentul prezent.
Dar ce înseamnă asta, concret?
Prezența în viața ta înseamnă:
- să nu fugi de emoțiile tale, ci să le observi cu blândețe,
- să nu te pierzi în trecut sau în anxietatea viitorului, ci să respiri în acum,
- să răspunzi, nu doar să reacționezi,
- să fii atent la ce simți, ce gândești și ce faci, cu intenție.
Adică să fii viu. Să fii aici.
Uf!!! Prezența pare să acopere tot spectrul existenței noastre: emoții, gânduri, cuvinte, fapte. Nu pare și nu cred că este o sarcină simplă.
Nu știu dacă am găsit încă starea aceea de prezență în toate planurile, mai ales pentru că trăim într-o epocă în care atenția noastră este distribuită, în care abilitatea de a face multitasking este purtată ca o coroană, în care companiile cheltuiesc milioane pentru a găsi metode de a ne atrage atenția, de a ne ține cu ochii și cu mintea pe ecran, pe telefon, pe orice dispozitive care promovează produse, servicii sau pur și simplu reeluri de o calitate foarte variată.
Recunosc, și eu cad adesea în capcana asta. Dar învăț să nu mă judec. Ci doar să revin. Să revin la mine. La acum.
Și am învățat un lucru simplu: prezența nu se abordează holistic, ca un tot, ci se practică pas cu pas. Ca un dans.
Așa că am început de la lucruri mici:
- un zâmbet dimineața, înainte de gânduri;
- o cafea sorbită în tihnă cu o carte;
- o masă fără telefon, doar cu mine sau cu cei dragi;
- un răspuns sincer în locul unei reacții automate.
- să fiu acolo, prezent în conversația pe care o port cu iubita mea sau cu copiii mei.
Poate știi deja că sunt mare fan al filozofiei Stoice. Seneca scria: „Întreaga viață este împărțită între speranță și amintire; nimeni nu trăiește în prezent.” Deci, în peste 2000 de ani, omenirea tot nu a învățat cum să trăiască în prezent. Mă pune pe gânduri, dar în același timp îmi dă speranță.
Poate că prezența nu e despre a face totul perfect. Ci despre a fi. Despre a te simți viu în propriul corp, în propria inimă, în propria clipă.
Eckhart Tolle, un maestru al prezenței contemporane, spune: „Unde ești? Aici. Ce oră este? Acum. Ce ești? Acest moment.”
Te invit, așadar – și mă invit și pe mine – la o întoarcere la tine, prin lucruri simple. Prin respirații conștiente. Prin tăceri cu sens. Prin priviri sincere. Prin alegeri făcute cu intenție.
Aici. Acum. Acest moment.
O zi cu prezență!
Claudiu
