Când încetăm să fim copii?

Există un moment în viața fiecăruia dintre noi când ceva se schimbă. Nu mai spunem lucrurilor pe nume fără niciun filtru, nu mai alergăm liberi, fără griji, și începem să ne gândim mai mult la ce este „corect” din punct de vedere social decât la ce simțim cu adevărat.

Această transformare subtilă și inevitabilă ridică o întrebare importantă: când încetăm să fim copii și de ce se întâmplă asta?

Copiii sunt oglinda purității. Spun adevărul așa cum îl văd, fără să se teamă de consecințe. Dacă unui copil nu-i place ceva, o să-ți spună direct: „Nu-mi place mâncarea asta!” Sau, dacă admiră ceva, își vor exprima bucuria sinceră. Nimic nu e filtrat, nimic nu e ascuns.

De ce nu ne supărăm pe copii pentru astfel de reacții? Pentru că sunt copii. Știm că ceea ce spun vine dintr-un loc de sinceritate și inocență. Însă, pe măsură ce creștem, societatea începe să ne educe: „Nu mai spune asta, nu este frumos.” „Nu te urca pe masă!”. „Nu te mai scălămbăi!”

Momentul în care renunțăm la copilul nostru interior nu este clar definit. Pentru unii, se întâmplă treptat, pe măsură ce învață să evite criticile sau să se integreze în grupuri sociale. Pentru alții, poate fi un moment de tranziție brusc, cum ar fi o observație dură din partea unui adult sau o experiență care le schimbă percepția asupra lumii.

Întrebările care mă frământă sunt: Ar trebui să fim ca și copiii, trăind cu o sinceritate nefiltrată? Sau este mai bine să ne adaptăm la ceea ce societatea consideră acceptabil?

A pierde legătura cu copilăria noastră pare să aibă o conotație negativă. Dar nu este, mai degrabă, parte din așa-numita psihologie evolutivă, care explică de ce avem tendința de a forma relații sociale, de a căuta parteneri cu anumite trăsături, de a supraviețui și de a ne reproduce?

Răspunsul nu este unul absolut. Sinceritatea copiilor este minunată, dar poate fi uneori dureroasă pentru cei din jur. La fel, conformitatea socială ne ajută să trăim în armonie cu ceilalți, dar dacă renunțăm complet la autenticitate, ne putem pierde identitatea.

Unii consideră un act de mândrie să spună totul fără perdea, fără să țină cont de impactul emoțional pe care îl pot avea asupra unei persoane. Spun ei: „Spun adevărul gol” – mă rog, versiunea lor de adevăr. Dar sunt ignoranți la sentimentele persoanei adresate.

Văd aici două aspecte: nevoia de apartenență și inteligența emoțională.

Nevoia de apartenență:

Conform teoriei nevoilor umane a lui Abraham Maslow, apartenența este una dintre nevoile de bază, alături de securitate și dragoste. A fi parte dintr-o comunitate oferă un sentiment de identitate și conexiune. Apartenența reduce senzația de izolare și oferă un scop în viață.

Persoanele care fac parte din comunități strânse sunt mai reziliente în fața stresului, deoarece au acces la rețele de sprijin social. Cercetările celor de la Harvard Study of Adult Development arată că relațiile sociale strânse și apartenența la comunități sănătoase sunt cei mai buni predictori ai fericirii și longevității.

Inteligența emoțională:

Studiile despre inteligența emoțională sugerează că oamenii care reușesc să fie autentici, dar și empatici, au relații mai bune și sunt mai fericiți. Asta înseamnă că putem spune adevărul, dar într-un mod care să nu rănească pe ceilalți. Daniel Goleman argumentează că inteligența emoțională poate fi dezvoltată prin practică și autocunoaștere, iar aceasta joacă un rol crucial în succesul pe termen lung, atât personal,

Totodată, conceptul de autenticitate conștientă este din ce în ce mai discutat. Este despre a fi sincer, dar și sensibil la context. A-ți exprima emoțiile și opiniile fără a nega validitatea sentimentelor celorlalți.

Deci: cum păstrăm copilul interior, dar cu doze de înțelepciune

Copiii ne amintesc cum este să fii liber, spontan și sincer. Dar ca adulți, avem responsabilitatea de a ne integra în societate fără a pierde această autenticitate. După părerea mea, soluția nu este să alegem între a fi ca un copil sau a ne conforma, ci să găsim un echilibru între cele două.

Reîntoarcerea la copilul din noi este esențială pentru a ne trăi viața cu bucurie și sens. Dar trebuie să adăugăm acestei spontaneități o doză de empatie, maturitate și respect pentru ceilalți.

Așa că, data viitoare când te simți constrâns de regulile societății, oprește-te un moment. Gândește-te ce ar face copilul din tine și cum poți adapta acel impuls la viața ta de adult. Îmbrățișează autenticitatea și descoperă bucuria de a fi tu însuți.

Psihologul Carl Jung spunea că „în fiecare adult există un copil – copilul care a fost și care dorește să fie din nou liber.” Reconectarea cu această parte a noastră ne permite să trăim o viață mai autentică și mai fericită.

Trăiește, învață și zâmbește – pentru că, undeva în tine, copilul tău interior te așteaptă să te reconectezi cu el!

O zi cu multe nebunii!

Claudiu

Visited 4 times, 1 visit(s) today

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *