Am un nod în stomac!

Am observat cu mult timp în urmă că unele zicale populare sunt foarte similare în mai multe limbi. Nu mai țin minte toate detaliile, dar prima revelație de acest gen am avut-o în China, când colegii mei îmi traduceau expresiile lor populare și am remarcat cât de asemănătoare erau cu cele românești, așa-numitele zicale din bătrâni.

Zilele trecute m-am gândit la o expresie legată de stomac, care face referire la intuiție, cea pe care englezii o numesc gut feeling. Am căutat pe internet dacă există o expresie similară și în alte limbi. Mi s-a confirmat! Majoritatea popoarelor au o formă echivalentă, fie că vorbim de germană, franceză, arabă sau chiar japoneză, și toate indică zona abdominală ca sediu al intuiției.

Intuiția are multe fețe. Dar mi se pare fascinant că ceea ce numim, în limbaj popular, gut feeling este acea senzație profundă din zona plexului solar, aproape animalică, că știi… pur și simplu știi. Și mai ciudat e că știi cu stomacul.

Deci… stomacul nostru gândește?

Neuroștiința modernă confirmă ceea ce strămoșii noștri știau intuitiv. Intestinul uman conține aproximativ 100 de milioane de neuroni (mai mult decât măduva spinării) și formează ceea ce cercetătorii numesc sistemul nervos enteric, sau „al doilea creier”.

Acesta funcționează independent de creierul central, are memorie, produce 90% din serotonina corpului și comunică intens, prin nervul vag, cu întregul sistem nervos autonom.

Cu alte cuvinte, atunci când spui „am un nod în stomac” sau „simt fluturi în burtă”, corpul tău nu doar simte emoții, el procesează și informații.

Expresia „am nervi la stomac” nu este, deci, o simplă figură de stil. Stresul, anxietatea, frustrarea, toate se somatizează frecvent în zona abdominală. Ulcerul, gastrita, balonarea sau sindromul colonului iritabil sunt doar câteva dintre manifestările concrete ale unui sistem nervos suprasolicitat.

Stomacul simte. Înregistrează. Răspunde. Și, uneori, știe mai bine decât mintea ce ai de făcut.

Poți întreba: la ce-mi folosește această informație?

Am trei idei pe care aș vrea să le împărtășesc cu tine:

1. Cred că subestimăm profund rolul acestui „al doilea creier”. Sistemul nervos enteric nu doar că „gândește” în felul său propriu, dar influențează starea mentală, nivelul de stres și intuiția. Când spunem „simt în stomac că ceva nu e în regulă”, nu e doar o metaforă, ci o realitate neurobiologică.

2. Cele mai multe decizii le luăm emoțional, iar apoi încercăm să le explicăm rațional. Englezii spun: Trust your gut. În traducere liberă: „Ai încredere în intuiția ta.” Poate că, uneori, nu ai nevoie de logică, ci doar de curajul de a-ți asculta stomacul. Pune-ți palma pe plexul solar, respiră adânc și întreabă: „Ce vrei să-mi spui?”

3. Dincolo de știință, tradițiile spirituale vorbesc despre un centru energetic situat exact în zona abdomenului superior: chakra plexului solar – Manipura. Ea guvernează voința, discernământul și încrederea în sine. Când este echilibrată, simți claritate și direcție interioară. Când este blocată, apar frica, nesiguranța și confuzia. Practic, ceea ce numim gut feeling este, energetic vorbind, un indicator al armoniei (sau dezechilibrului) dintre corp, minte și spirit.

Concluzie? Ai grijă de stomacul tău… la fel cum ai grijă de creierul tău.

Cum? Prin alimentație conștientă, prin respirație profundă (activarea nervului vag), prin meditații axate pe chakra plexului solar și multe altele.

Documentează-te! Dă-i importanța pe care o merită.

O zi liniștită,

Claudiu

Visited 7 times, 1 visit(s) today

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *