Alege totul!

Am dat întâmplător peste un podcast în care invitatul, Răzvan Vasile, propunea un exercițiu simplu, dar provocator: alege una dintre cele patru cutii imaginare pe care le ținea în mâini.

Cutiile conțineau:

  1. Cel mai frumos,
  2. Cel mai bogat,
  3. Cel mai sănătos, și
  4. Cel mai puternic.

Gazda podcastului a ales, fără ezitare, cutia cu sănătate – o alegere firească, una pe care am auzit-o de nenumărate ori, mai ales în contexte publice sau spirituale. Dar replica lui Răzvan Vasile a fost și mai memorabilă: „De ce nu pe toate?”

Și aici mi-am adus aminte de o temă care mă urmărește de mult timp. Suntem învățați să alegem un singur lucru. Să facem compromisuri, să ne mulțumim cu puțin, să nu fim prea ambițioși, să nu vrem totul. Ni s-a spus că nu se poate. Că e egoist. Că e imposibil. Că dacă vrei prea mult, riști să pierzi totul.

Societatea – prin educație, religie, familie și cultură – ne-a transmis, uneori subtil, alteori brutal, ideea că trebuie să alegem între fericire și bogăție, între frumusețe și autenticitate, între putere și bunătate. Rareori ni s-a spus că putem avea totul. Ba dimpotrivă, am fost avertizați: ai grijă ce-ți dorești!

În cartea mea, Codul Secret al Succesului – Codul JeDI, scrisă cu ani în urmă, am tratat în profunzime această temă a banilor și modul în care ne-au fost implantate credințe limitative despre ei. Una dintre cele mai dăunătoare este expresia: „Banii nu aduc fericirea.” Această frază, scoasă dintr-un context filosofic mult mai profund, a devenit o formă de control. Oamenii au fost învățați că spiritualitatea și prosperitatea sunt incompatibile. Că un om cu bani nu poate fi și profund. Că bogăția materială înseamnă automat superficialitate.

Adevărul este că banii, ca orice alt instrument, sunt neutriNu ei aduc sau iau fericirea, ci relația noastră cu ei. Ce simți când vezi bani în fața ochilor? Te cuprinde frica de a-i pierde? Sau simți recunoștință pentru că ai resurse să ajuți, să creezi, să susții pe alții?

De ce nu pe toate?

Adevărata întrebare care ar trebui să ne ghideze este aceasta: de ce am fost învățați să alegem doar una dintre cutii? De ce nu am putea fi sănătoși, bogați, frumoși și puternici – în același timp? Ce ne oprește? Timpul? Destinul? Resursele? Sau doar credințele noastre despre ceea ce „se cuvine” și ceea ce „e posibil”?

Realitatea este că mintea umană operează în limitele pe care i le impunem. Dacă ni s-a spus că nu putem avea totul, ne vom comporta ca și cum nu se poate. Ne vom sabota, inconștient, orice tentativă de abundență. Vom construi succesul într-un domeniu, dar îl vom compromite într-altul, pentru că așa am fost învățați.

Alege totul!

A alege totul nu înseamnă lăcomie. Nu înseamnă narcisism sau perfecționism toxic. Înseamnă să îți dai voie să crezi că ești suficient de demn, capabil și liber încât să nu te limitezi.

Poți să fii un om de succes în carieră și, în același timp, un partener empatic și prezent. Poți să ai grijă de corpul tău fără să renunți la plăcerea gusturilor. Poți să fii puternic fără să fii dur. Poți să fii bogat și, în același timp, generos și smerit.

Nu este o alegere între lucruri bune – este o deschidere către un întreg. Este o alegere de a nu renunța la niciuna dintre părțile tale care tânjesc după sens, frumusețe, împlinire și libertate.

Ce vreau să reții este…și aici mă includ și la mine:

Nu te simți obligat să alegi o singură cutie. Le poți alege pe toate – dacă îndrăznești. A alege totul nu este o iluzie, ci o decizie conștientă de a-ți depăși programările, de a-ți onora potențialul și de a-ți trăi viața în acord cu cine ești cu adevărat..

În fiecare zi, ai în față mai multe drumuri. Nu alege în funcție de ce ți s-a spus că „se poate”. 

Alege totul! 

Fără scuze. Fără rușine. Fără compromis.

Pentru că meriți. Și pentru că este posibil.

Să ai o zi în care alegi totul!

Claudiu

Visited 5 times, 1 visit(s) today

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *