Am auzit, într-un podcast, o provocare adresată de un psihoterapeut. Din păcate, nu mai rețin numele podcastului și nici pe cel al gazdei, dar ideea mi-a rămas în minte și a continuat să lucreze în mine.

Provocarea suna aproximativ așa:

Imaginează-ți că, în ziua în care te naști, cineva îți încredințează un om.

Îți spune că, de acum înainte, ești responsabil pentru el. Trebuie să-l hrănești, să-i protejezi sănătatea, să-l ajuți să crească, să învețe și să se integreze în societate. Trebuie să fii atent la oamenii pe care îi lași să se apropie de el, la mediile în care îl introduci, la felul în care îi vorbești și la visurile pe care îl încurajezi să le urmeze.

Ai datoria să-l ajuți să devină un om întreg. Să se simtă iubit, valoros și în siguranță. Să-i observi tristețea, să-i respecți limitele și să nu-l abandonezi atunci când greșește.

Acum imaginează-ți că acel om ești chiar tu.

Cum s-ar schimba deciziile tale?

Poate că nu l-ai obliga să rămână într-un loc în care este umilit în fiecare zi. Nu i-ai spune că trebuie să accepte orice doar pentru a fi iubit. Nu i-ai cere să muncească până la epuizare și apoi l-ai condamna pentru că este obosit.

Probabil că nu l-ai hrăni constant cu lucruri care îi fac rău. Nu l-ai lăsa să doarmă prea puțin, să trăiască numai în grabă și să-și ignore corpul până când acesta începe să strige prin durere.

Dacă ai avea grijă de altcineva, ai observa mai repede când suferă. L-ai întreba ce simte. L-ai încuraja. I-ai aminti că o greșeală nu îl definește și că un eșec nu îi anulează valoarea.

Atunci de ce ne este atât de greu să ne oferim nouă înșine aceeași grijă?

Mulți dintre noi au învățat să se pună mereu pe ultimul loc. Confundăm sacrificiul cu iubirea. Ne spunem că vom avea grijă de noi după ce terminăm proiectul, după ce îi mulțumim pe ceilalți, după ce trece perioada dificilă.

Numai că întotdeauna va mai exista ceva de făcut.

Să te pui în centru nu înseamnă să devii indiferent față de ceilalți. Înseamnă să nu te mai excluzi dintre oamenii pe care îi iubești.

Primul lucru la care ar trebui să fim atenți este felul în care ne vorbim. Vocea interioară poate deveni un prieten sau un agresor. Atunci când greșești, întreabă-te: „Aș vorbi astfel cu un om pe care îl iubesc?”. Dacă răspunsul este nu, schimbă tonul. Fii blând cu tine, la fel cum ai fi cu cineva drag.

Apoi, privește-ți alegerile cotidiene. Oamenii pe care îi lași aproape îți respectă sufletul sau te fac să te îndoiești permanent de tine? Munca ta îți susține viața sau o consumă în întregime? Corpul tău primește odihnă, hrană și mișcare sau doar promisiunea că, într-o zi, te vei ocupa și de el?

Un prieten bun nu îți spune întotdeauna ceea ce vrei să auzi. Uneori îți spune să pleci. Alteori îți cere să rămâi și să nu abandonezi un vis doar pentru că drumul este greu. Te ajută să faci diferența dintre o limită sănătoasă și o teamă care te ține captiv.

A deveni cel mai bun prieten al tău înseamnă și să-ți respecți promisiunile. Dacă îți spui că vei începe să scrii, scrie măcar o pagină. Dacă îți promiți că te vei odihni, nu transforma odihna într-un nou motiv de vinovăție. Încrederea în sine se construiește din gesturile mici prin care îți arăți că te poți baza pe tine.

Poate că nu ai control asupra tuturor lucrurilor care ți se întâmplă. Dar ai responsabilitatea felului în care îl tratezi pe omul care trece prin ele.

Iar acel om ești tu.

Despre această întoarcere către sine, despre felul în care gândurile, alegerile și relația pe care o construim cu noi înșine ne modelează viața, vorbesc pe larg și în cartea mea, Codul secret al succesului. Pentru că succesul autentic nu începe în exterior, ci în interior, în momentul în care înveți să nu te mai abandonezi și să devii propriul tău aliat.

Nu-l abandona pe omul care ți-a fost încredințat. Nu-l pedepsi pentru că încă învață. Hrănește-l cu lucruri care îl fac viu. Protejează-l de ceea ce îl micșorează. Încurajează-l să crească, dar amintește-i că este demn de iubire chiar și înainte de a deveni cea mai bună versiune a sa.

Ți s-a dat un om în grijă.

Devino cel mai bun prieten al lui.

O zi cu decizii sănătose!

ClaudiuAm auzit, într-un podcast, o provocare adresată de un psihoterapeut. Din păcate, nu mai rețin numele podcastului și nici pe cel al gazdei, dar ideea mi-a rămas în minte și a continuat să lucreze în mine.

Provocarea suna aproximativ așa:

Imaginează-ți că, în ziua în care te naști, cineva îți încredințează un om.

Îți spune că, de acum înainte, ești responsabil pentru el. Trebuie să-l hrănești, să-i protejezi sănătatea, să-l ajuți să crească, să învețe și să se integreze în societate. Trebuie să fii atent la oamenii pe care îi lași să se apropie de el, la mediile în care îl introduci, la felul în care îi vorbești și la visurile pe care îl încurajezi să le urmeze.

Ai datoria să-l ajuți să devină un om întreg. Să se simtă iubit, valoros și în siguranță. Să-i observi tristețea, să-i respecți limitele și să nu-l abandonezi atunci când greșește.

Acum imaginează-ți că acel om ești chiar tu.

Cum s-ar schimba deciziile tale?

Poate că nu l-ai obliga să rămână într-un loc în care este umilit în fiecare zi. Nu i-ai spune că trebuie să accepte orice doar pentru a fi iubit. Nu i-ai cere să muncească până la epuizare și apoi l-ai condamna pentru că este obosit.

Probabil că nu l-ai hrăni constant cu lucruri care îi fac rău. Nu l-ai lăsa să doarmă prea puțin, să trăiască numai în grabă și să-și ignore corpul până când acesta începe să strige prin durere.

Dacă ai avea grijă de altcineva, ai observa mai repede când suferă. L-ai întreba ce simte. L-ai încuraja. I-ai aminti că o greșeală nu îl definește și că un eșec nu îi anulează valoarea.

Atunci de ce ne este atât de greu să ne oferim nouă înșine aceeași grijă?

Mulți dintre noi au învățat să se pună mereu pe ultimul loc. Confundăm sacrificiul cu iubirea. Ne spunem că vom avea grijă de noi după ce terminăm proiectul, după ce îi mulțumim pe ceilalți, după ce trece perioada dificilă.

Numai că întotdeauna va mai exista ceva de făcut.

Să te pui în centru nu înseamnă să devii indiferent față de ceilalți. Înseamnă să nu te mai excluzi dintre oamenii pe care îi iubești.

Primul lucru la care ar trebui să fim atenți este felul în care ne vorbim. Vocea interioară poate deveni un prieten sau un agresor. Atunci când greșești, întreabă-te: „Aș vorbi astfel cu un om pe care îl iubesc?”. Dacă răspunsul este nu, schimbă tonul. Fii blând cu tine, la fel cum ai fi cu cineva drag.

Apoi, privește-ți alegerile cotidiene. Oamenii pe care îi lași aproape îți respectă sufletul sau te fac să te îndoiești permanent de tine? Munca ta îți susține viața sau o consumă în întregime? Corpul tău primește odihnă, hrană și mișcare sau doar promisiunea că, într-o zi, te vei ocupa și de el?

Un prieten bun nu îți spune întotdeauna ceea ce vrei să auzi. Uneori îți spune să pleci. Alteori îți cere să rămâi și să nu abandonezi un vis doar pentru că drumul este greu. Te ajută să faci diferența dintre o limită sănătoasă și o teamă care te ține captiv.

A deveni cel mai bun prieten al tău înseamnă și să-ți respecți promisiunile. Dacă îți spui că vei începe să scrii, scrie măcar o pagină. Dacă îți promiți că te vei odihni, nu transforma odihna într-un nou motiv de vinovăție. Încrederea în sine se construiește din gesturile mici prin care îți arăți că te poți baza pe tine.

Poate că nu ai control asupra tuturor lucrurilor care ți se întâmplă. Dar ai responsabilitatea felului în care îl tratezi pe omul care trece prin ele.

Iar acel om ești tu.

Despre această întoarcere către sine, despre felul în care gândurile, alegerile și relația pe care o construim cu noi înșine ne modelează viața, vorbesc pe larg și în cartea mea, Codul secret al succesului. Pentru că succesul autentic nu începe în exterior, ci în interior, în momentul în care înveți să nu te mai abandonezi și să devii propriul tău aliat.

Nu-l abandona pe omul care ți-a fost încredințat. Nu-l pedepsi pentru că încă învață. Hrănește-l cu lucruri care îl fac viu. Protejează-l de ceea ce îl micșorează. Încurajează-l să crească, dar amintește-i că este demn de iubire chiar și înainte de a deveni cea mai bună versiune a sa.

Ți s-a dat un om în grijă.

Devino cel mai bun prieten al lui.

O zi cu decizii sănătose!

Claudiu