Nu m-a sunat!

Nu m-a sunat!” – O frază simplă, dar care poate declanșa un veritabil tsunami emoțional. Câte scenarii ți-ai construit atunci când cineva nu ți-a returnat apelul? Poate ai gândit: „Cum se poate să uite? Chiar nu se gândește la mine?” Sau poate ai mers chiar mai departe: „Asta înseamnă că nu ține la mine…

Mintea noastră are tendința de a fugi cu gândurile, de a umple golurile cu presupuneri, adesea negative. De multe ori, acestea nu sunt altceva decât proiecții ale fricilor noastre, ale nesiguranței sau ale unor experiențe trecute.

Adesea, realitatea este mai simplă decât scenariile noastre

Zilele trecute, am discutat acest subiect cu cineva care era extrem de încordată și plină de mustrări de conștiință pentru că uitase să returneze un apel al unei persoane dragi. Prinsă în vâltoarea sarcinilor de serviciu, pur și simplu uitase. Abia seara, când s-a relaxat, i-a revenit în minte apelul nepreluat. Cu emoții, a sunat a doua zi. Spre surprinderea ei, nu a fost nicio problemă. Persoana cealaltă nici nu interpretase absența apelului ca pe o ofensă. Totuși, gândurile ei continuau să rămână acolo, ca un ecou al fricilor sale.

Acesta este un exemplu clar de cum ne putem face griji nefondate. Ne imaginăm reacții care nu există, ne construim povești în care suntem fie victime, fie vinovați, cărora le dăm o importanță mai mare decât realitatea o cere.

Mintea noastră este, de cele mai multe ori, un generator de probleme imaginare

Celebrul Mark Twain spunea: „Sunt un bătrân care a trecut prin multe necazuri, dintre care majoritatea nu s-au întâmplat niciodată.” O frază genială, care surprinde perfect cum ne joacă feste mintea.

Mintea este ca un procesor care rulează constant scenarii despre viitor: „Oare ce crede despre mine?”„Oare m-a interpretat greșit?”„Oare înseamnă că nu-i pasă?”

Majoritatea acestor gânduri duc la anxietate, stres și, uneori, la reacții emoționale exagerate. Problema reală nu este că cineva nu ne-a sunat înapoi, ci interpretările pe care le dăm acestui fapt.

Nu vreau să mă erijez într-un specialist în psihologie, ci privesc acest fenomen dintr-o perspectivă personală, ghidat de modul în care reacționez eu atunci când nu mi se returnează un apel. Desigur, dacă situația se repetă de multe ori, am o conversație cu persoana respectivă, dar foarte rar îmi fac scenarii despre motivul pentru care nu mi s-a returnat acel apel.

Te-ar interesa și pe tine să eviți aceste scenarii, de cele mai multe ori închipuite? Este o schimbare de paradigmă, un efort conștient la început, dar care, odată practicat, devine un mod natural de a gândi.

Cum putem schimba paradigma?

Este esențial să adopți o gândire echilibrată și rațională și să eviți unghiul emoțional.

Iată câteva dintre gândurile care mă ghidează pe mine și care, poate, îți vor fi de folos pentru a rupe acest tipar mental:

  • Schimbă perspectiva: Când cineva nu răspunde la telefon, în loc să te gândești „A uitat de mine!”, spune-ți „Poate e ocupat/ocupată, o să sune când poate.”
  • Dă-i credit persoanei: Majoritatea oamenilor nu ne ignoră intenționat. Cel mai probabil, sunt prinși în activitățile lor cotidiene.
  • Nu face presupuneri: Nu interpreta un simplu gest ca fiind un semn clar al neglijenței sau lipsei de interes. Așteaptă dovezi concrete înainte de a trage concluzii.
  • Practică gândirea rațională: Fii conștient de momentele când mintea ta creează scenarii negative și întreabă-te: „Aceasta este realitatea sau doar o presupunere?”

După cum spuneam mai devreme, dacă acest comportament persistă, ai acea discuție constructivă și exprimă-ți opinia cu căldură, fără blamări. Trage concluzii doar după o gândire rațională, care să nu fie distorsionată de frici și experiențe anterioare.

Gândurile noastre sunt ca o lentilă prin care interpretăm realitatea. Dacă această lentilă este colorată de frică și nesiguranță, vom vedea pericole peste tot. Dar dacă o curățăm cu raționalitate, vom descoperi că lumea nu este atât de ostilă pe cât o percepem uneori.

Așa că, data viitoare când cineva nu te sună înapoi, oprește-te o secundă și gândește-te: „Poate are un motiv bun. Nu este despre mine.”

O zi cu claritate a minții!

Claudiu

Distribuie articolul:

Categorii articole

Despre autor

Claudiu Simion abordează teme legate de conștiință, identitate și transformare interioară, într-un dialog constant între reflecție personală și rigoare conceptuală.

„Curajul de a te privi sincer este primul pas spre schimbare.”

 — Claudiu Simion

Continuă lectura

Apa de la rădăcină

Am urmărit recent o parte dintr-un interviu cu Rareș Prisecariu, un copil genial de 10 ani care are o maturitate ieșită din comun în gândire și în modul de a vorbi. La un moment dat, a spus o frază care m-a oprit din tot ce făceam: „Mama este apa de la rădăcina mea.” Cât de […]

Purtăm măști

Ai observat că ne spunem povești tot timpul? Creierul nostru este un scenarist obsedat de dramă. Scrie scenarii, scenarite, mini-seriale zilnice în care noi suntem și eroul, și victima, și moralistul, și salvatorul. Se spune: „Dacă ai putea să te vezi prin ochii altora…” Sau: „De-ai putea să te vezi cum te văd eu, atunci […]

De ce ne atrag călătoriile?

Acum câteva zile, iubita mea mi-a pus o întrebare care m-a pus serios pe gânduri: De ce majoritatea oamenilor are o atracție atât de mare pentru călătorii? Ce tragem, de fapt, de acolo? O întrebare interesantă, la care nu m-am gândit până atunci din acest unghi. Am luat de bun faptul că tuturor ne place […]