L-am urmărit pe doctorul Dragoș Cîrneci, renumit neurocercetător, în mai multe podcasturi care ne oferă o perspectivă actualizată asupra creierului nostru.

Mi-au trezit interesul mai ales afirmațiile sale referitoare la funcția creierului ca mașină de predicție. După cum subliniază doctorul Cîrneci, creierul nostru este în permanență ocupat cu anticiparea viitorului, folosind experiențele trecute pentru a face predicții despre ceea ce urmează să se întâmple. Această capacitate este esențială pentru supraviețuire, permițându-ne să ne adaptăm și să reacționăm rapid la mediul înconjurător.

Cu toate acestea, atunci când predicțiile noastre sunt negative sau când ne confruntăm cu incertitudini, această funcție poate deveni o sursă de stres. Creierul încearcă să completeze golurile de informație, adesea proiectând scenarii pesimiste care pot duce la anxietate și tensiune interioară.

Pentru a procesa aceste predicții, creierul utilizează o rețea neuronală numită Default Mode Network (DMN). Această rețea este activă atunci când mintea noastră este în repaus și ne gândim la noi înșine, la trecut sau la viitor. DMN este implicată în procese precum auto-reflecția, planificarea și înțelegerea perspectivelor altor persoane.

Cercetările au arătat că DMN este hiperactivă la persoanele care suferă de depresie și anxietate. Această hiperactivitate se corelează cu ruminația, adică tendința de a avea gânduri negative repetitive care accentuează starea de disconfort psihic. Astfel, o activitate excesivă a DMN poate contribui la stresul autogenerat prin amplificarea preocupărilor legate de viitor și a percepției asupra propriilor limitări.

Fiecare gând este însoțit de o emoție, iar gândurile și emoțiile sunt strâns interconectate în creierul nostru. Când avem un gând, acesta poate declanșa o reacție emoțională, iar emoțiile, la rândul lor, pot influența tiparele noastre de gândire.

De exemplu, gândul la o prezentare importantă poate genera anxietate, în timp ce amintirea unui moment fericit poate aduce bucurie. Această interacțiune constantă este esențială pentru modul în care percepem și reacționăm la lumea din jur.

Dr. Lisa Feldman Barrett, o figură influentă în studiul emoțiilor, propune teoria conform căreia emoțiile nu sunt universale și înnăscute, ci sunt construite de creier pe baza experiențelor individuale și a contextului cultural. Potrivit acestei teorii, emoțiile sunt rezultatul unui proces de predicție, în care creierul utilizează informații anterioare pentru a interpreta și a răspunde la stimuli.

Aceasta înseamnă că modul în care percepem și experimentăm emoțiile poate fi influențat și modificat prin conștientizare și reîncadrarea gândurilor noastre.

În contextul stresului autogenerat, dacă reușim să identificăm și să schimbăm tiparele negative de gândire, putem influența direct emoțiile asociate și, implicit, nivelul de stres resimțit.

Anticii au avut revelații similare!

Filozoful stoic Seneca a observat că „deseori suferim mai mult în închipuire decât în realitate„. El a subliniat că previziunea este un „dar divin„, dar că oamenii adesea transformă această capacitate într-o sursă de anxietate, îngrijorându-se excesiv despre viitor și posibilele evenimente negative.

Seneca propune soluții practice pentru a scăpa de griji:

• Monitorizarea gândurilor și emoțiilor: Fiind conștienți de gândurile care ne provoacă disconfort, putem interveni înainte ca acestea să escaladeze în anxietate.
• Analiza rațională a convingerilor: Identificarea și examinarea critică a credințelor eronate sau a judecăților deficitare care stau la baza anxietății ne pot ajuta să le demontăm și să reducem suferința asociată.

Mai recent, Albert Ellis, unul dintre fondatorii terapiei cognitiv-comportamentale (TCC), influențat de filosofia stoică, a dezvoltat Teoria ABC a Emoțiilor, care explică modul în care percepțiile noastre influențează reacțiile emoționale:

• A (Activating Event): Evenimentul declanșator.
• B (Beliefs): Convingerile sau interpretările noastre despre eveniment.
• C (Consequences): Consecințele emoționale și comportamentale.

Conform acestui model, nu evenimentul în sine ne cauzează suferința, ci convingerile noastre despre el. Prin schimbarea modului în care interpretăm evenimentele, putem modifica răspunsurile emoționale și comportamentale, reducând astfel stresul autogenerat.

În consecință, stresul autogenerat este adesea rezultatul modului în care creierul nostru anticipează și interpretează viitorul. Înțelegerea mecanismelor neuropsihologice implicate și aplicarea strategiilor de gestionare a gândurilor și emoțiilor ne ajută să reducem impactul negativ al stresului asupra vieții noastre.

Este esențial să recunoaștem că multe dintre grijile noastre sunt create de mintea noastră și că avem puterea de a le influența. Așa cum au observat atât filozofii antici, cât și psihologii moderni, schimbarea începe cu conștientizarea și reinterpretarea gândurilor noastre.

Mark Twain a concluzionat genial atunci când a spus: 

„Sunt un bătrân care a trecut prin multe necazuri, dintre care majoritatea nu s-au întâmplat niciodată”.

Tu la ce te gândești chiar acum?

Concentrează-te pe câteva gânduri mai clare și pune-le pe hârtie. Câte sunt cu tentă negativă și câte cu tentă pozitivă?

La ce concluzie ai ajuns?

Poți să-ți schimbi perspectiva?

O zi cu zâmbete, fără stres autogenerat!

Claudiu