Știai că moleculele „cântă” muzică nasului nostru? 

Da, ai citit corect! 

Într-un mod fascinant, acestea se comportă precum o rezonanță acustică într-un concert unic al mirosurilor. Nasul nostru „ascultă”, iar percepția olfactivă este mult mai complexă decât ne-am fi imaginat.

Recent, ascultam un podcast al lui Steven Bartlett, pe canalul său de YouTube, The Diary of a CEO. Invitata sa, Vanessa Van Edwards, expertă în limbajul corpului, a menționat un experiment captivant care m-a dus imediat cu gândul la modul încă misterios în care funcționează nasul nostru.

Experiment:

Într-un laborator, cercetătorii au recrutat voluntari și i-au împărțit în două grupuri. Primul grup a fost pus să alerge pe bandă, în timp ce al doilea a experimentat prima sesiune de parașutism din viața lor. Ambele grupuri au transpirat – unii din cauza efortului fizic, alții din cauza emoțiilor intense, cum ar fi frica și adrenalina. Mostrele de transpirație au fost prelevate și oferite unui al treilea grup de voluntari pentru a le mirosi, fără a li se spune sursa lor. Aceștia erau conectați la un aparat RMN pentru a monitoriza activitatea cerebrală.

Rezultatele au fost uluitoare. Cei care au mirosit transpirația provenită de la parașutiști au prezentat o activare a amigdalei, centrul fricii în creier. Fără să știe motivul, subiecții au experimentat o stare de frică. Pe de altă parte, cei care au mirosit transpirația celor care alergaseră pe bandă nu au avut nicio reacție emoțională detectabilă.

Fascinant!

Prin anii 1950, oamenii de știință au stabilit că mirosul urmează un mecanism numit „cheie-în-lacăt”. Potrivit acestei teorii, moleculele de miros se potrivesc cu receptorii olfactivi specifici din nas, asemenea modului în care o cheie se potrivește într-un lacăt. Fiecare moleculă are o structură chimică unicat, care declanșează semnale către creier pentru a identifica mirosul. În ciuda popularității sale, teoria „cheii-în-lacăt” nu poate explica întru totul complexitatea percepției olfactive.

În 1996, cercetătorul Luca Turin a propus o teorie complementară: mirosul cuantic. Această teorie sugerează că receptorii olfactivi detectează vibrațiile cuantice ale moleculelor de miros, pe lângă forma lor chimică. Teoria este bazată pe fenomenul de „tunelare cuantică” (quantum tunneling), în care particulele trec prin bariere energetice aparent impenetrabile datorită naturii lor de undă.

Conform acestei ipoteze, percepția mirosurilor nu este doar o chestiune de potrivire moleculară, ci și de frecvențele vibrațiilor pe care moleculele le emit. Această abordare deschide noi perspective asupra modului în care simțul mirosului poate fi conectat la alte fenomene vibraționale în natură.

Totul este vibrație!

Se spune adesea că „totul este vibrație”, iar organismul nostru poate detecta aceste vibrații nu doar prin auz sau văz, ci și prin miros. Cercetările arată că impulsurile olfactive sunt transmise direct de la receptorii din nas la bulbul olfactiv, ocolind talamusul – centrul de releu pentru celelalte simțuri. Bulbul olfactiv are conexiuni directe cu amigdala și hipocampul, regiuni cerebrale implicate în emoții și memorie. Această conexiune explică de ce mirosurile pot evoca amintiri și reacții emoționale intense.

Comparativ, alte simțuri, precum văzul sau auzul, implică procesări mai complexe. De exemplu, văzul necesită interpretarea luminii și culorilor, iar auzul implică frecvențe sonore procesate într-o manieră mai elaborată. Mirosul, în schimb, acționează aproape instantaneu, influențând direct stările emoționale fără intervenția raționalului.

Pam Scholder Ellen, profesoară la Universitatea de Stat din Georgia, afirmă: „În cazul tuturor celorlalte simțuri, gândim înainte de a acționa, dar în cazul mirosului, creierul acționează înainte de a gândi.”

Super tare!

Se spune că, odată întipărit în minte, un miros nu-l mai poți uita niciodată. O adiere familiară poate trezi un val de amintiri din copilărie, adânc îngropate în subconștient. Fiecare persoană, locuință sau spațiu are un miros distinct, iar aceste amprente olfactive rămân imprimate în memorie pentru totdeauna.

Pentru mine, mirosul de panseluțe mă duce instantaneu cu gândul la Tecuci, locul unde îmi petreceam vacanțele de vară la străbunicii mei dragi.

Dar, dincolo de legătura emoțională, mirosul are și implicații asupra sănătății. Cercetătorii au descoperit că:

• Mirosurile relaxante, cum ar fi lavanda sau mușețelul, reduc nivelul de cortizol (hormonul stresului) și induc o stare de calm.
• Mirosurile energizante, precum citricele sau menta, pot stimula concentrarea și energia mentală.
• În medicina tradițională, se crede că anumite mirosuri pot echilibra energia corporală și pot sprijini vindecarea.

Aceste efecte sunt explicate și prin vibrațiile specifice ale moleculelor. Mirosurile pot influența frecvența vibrațională a corpului nostru, ajutând la restabilirea echilibrului energetic.

Teoria mirosului vibrațional, cuantic, deschide noi perspective asupra complexității acestui simț.

Nasul nostru nu doar „simte” mirosurile, ci le „ascultă”, detectând vibrațiile unice ale moleculelor, ca niște note muzicale care cântă o simfonie subtilă în creierul nostru. Iar această muzică nu doar că influențează starea noastră, dar poate chiar să ne modeleze percepțiile și să aibă și un impact asupra sănătății noastre.

Ție ce mirosuri îți declanșează cele mai puternice emoții? Scrie-mi în comentarii.

O zi cu mult aminitiri valoroare!

Claudiu