Te-ai întrebat vreodată dacă iubirea are un termen de expirare? Sau ți-ai pus vreodată problema dacă iubirea are o cantitate limitată și, cu cât dai mai mult, cu atât se termină mai repede?
Dacă ai citit din cărțile mele, vei avea o idee destul de clară asupra părerii mele despre această temă, despre iubire. Nu cred că există o cantitate limitată, iar cu cât dăruim mai mult, cu atât ni se întoarce mai mult. Este ca și cum iubirea are calitatea de a se înmulți, de a se propaga atunci când este împărtășită.
Sunt mai multe feluri de iubire: iubirea de copil, de mamă, de frate sau soră. Iubirea față de partener, soț sau soție. Iubirea de aproapele tău, de camarazi și prieteni. Iubirea de natură, de patrie. Sau, dusă la extrem, iubirea de sine.
Cea pe care vreau să o abordez azi este iubirea față de o parteneră sau un partener, într-o relație de cuplu. Există un aspect pe care l-am remarcat și cred că este valabil pentru multă lume.
Într-o relație de cuplu, iubirea trebuie întreținută. Nu este limitată cantitativ, dar are tendința să se transforme și, fără un efort conștient, să se diminueze în intensitate.
În primele etape ale unei relații, tandrețea, surprizele și întâlnirile romantice sunt ritualuri cotidiene prin care ne arătăm iubirea. Odată cu trecerea timpului, însă, aceste gesturi tind să se estompeze. Apare rutina și cresc responsabilitățile. Sau, mai degrabă, responsabilitățile devin o scuză frecventă pentru lipsa de implicare. Dacă apar și copiii, oboseala, grijile și lipsa de timp par să sufoce momentele de apropiere.
Neuroștiința, sociologia și experiențele de viață ne dau câteva explicații.
La începutul relației, creierul nostru este „inundat” cu dopamină, un neurotransmițător asociat cu plăcerea și recompensa. Acest „cocktail chimic” ne face să simțim euforia iubirii și dorința intensă de a petrece timp cu partenerul. Însă, pe măsură ce relația avansează, această chimie începe să scadă, iar creierul se obișnuiește cu prezența partenerului. În lipsa eforturilor conștiente, rutina și obișnuința pot deveni dușmanii intimității.
Sociologii atrag atenția asupra unei capcane comune: concentrarea exclusivă pe responsabilitățile zilnice – munca, treburile casnice, îngrijirea copiilor – în detrimentul relației. De multe ori, cuplurile intră într-un ciclu în care își spun „ne ocupăm de noi mai târziu”, dar acel „mai târziu” se transformă în ani de distanțare emoțională.
Ce putem face?
Din fericire, creierul nostru are o capacitate incredibilă de a se adapta și de a crea noi conexiuni. Acest proces, cunoscut sub numele de neuroplasticitate, poate fi folosit pentru a revitaliza iubirea într-o relație pe termen lung.
În general, sunt lucruri și gesturi simple pe care le putem face, dar este important să ne dăm seama că, după o vreme, atunci când acel cocktail chimic devine mai diluat, aceste gesturi nu vin de obicei natural și este nevoie de o acțiune conștientă. Sunt și excepții, desigur, dar cred că acestea sunt mai degrabă excepții decât reguli.
De exemplu:
Surprizele mici – o cină romantică, un mesaj de dragoste lăsat pe un bilețel sau pe oglindă, o invitație la o plimbare spontană – activează acei centri de recompensă din creier, asemănător primelor etape ale iubirii. Sunt momente în care se creează puternice conexiuni emoționale.
Îmbrățișările, mângâierile și contactul fizic regulat stimulează eliberarea oxitocinei, supranumită „hormonul iubirii”. Acest hormon este esențial pentru consolidarea legăturilor afective. Neuroștiința sugerează că o simplă atingere poate avea efecte terapeutice asupra relației.
Observarea și aprecierea gesturilor partenerului, chiar și a celor mici, contribuie semnificativ la întreținerea iubirii. Desigur, este nevoie de autenticitate. Aprecierea nu trebuie forțată, ca și cum am bifa o sarcină pe care o avem de făcut.
Timpul de calitate petrecut împreună – hobby-uri, jocuri, sport sau alte activități pe care le apreciați amândoi. Prioritizează momentele acestea și pășește în afara ciclului „ne ocupăm de noi mai târziu”. Timpul este acum!
O concluzie la care am ajuns este că întreținerea iubirii într-o relație de cuplu necesită intenție, implicare și constanță.
Chiar dacă magia începutului relației se poate estompa, iubirea poate evolua spre o conexiune mai profundă, bazată pe respect, apreciere și afecțiune. Nu este vorba de gesturi spectaculoase, ci de momente autentice, care să aducă bucurie și să întărească legătura emoțională. Prin gesturi mici, dar pline de semnificație, și printr-un efort conștient de a rămâne conectați, iubirea crește și se transformă în timp.
Așa că, întrebarea nu este dacă iubirea are un termen limită, ci cum alegem să o menținem vie și vibrantă.
Tu cum întreții iubirea? Cum ții flacăra aprinsă?
O zi plină de iubire!
Claudiu