“Ce-mi place mirosul de carte!”

O frază pe care o aud de multe ori din partea cunoștințelor, prietenilor, rudelor. Fie mirosul de hârtie proaspăt tipărită, fie cel al cărților vechi. Mama îmi spune adesea că îi plăcea mirosul de bibliotecă – ea fiind, mai mulți ani, bibliotecar și documentarist la Biblioteca Centrului de Documentare Medicală (C.D.M.) – acel miros de praf de bibliotecă.

Rezonez cu aceste gânduri și fraze. Există ceva subliminal în acel miros de carte. Cred că, dincolo de acel miros specific, este emoția pe care o trezește în fiecare dintre noi, un fel de magie care transformă acea carte într-un ansamblu complex de posibilități, de istorii, de adevăruri.

În mine trezește emoția perspectivei descoperirii unui tărâm necunoscut. Ce se ascunde în cuprinsul acelei cărți? Și, poate, ce mesaje transmit, în spațiul dintre pagini, cuvintele nescrise, dar deduse?

Mi-a plăcut o postare pe Facebook a unei prietene care spunea că „Dependența mea cea mai mare este… cititul!” Da! Înțeleg dependența ei pentru citit. Mă surprind având o dependență similară. Acel moment când te așezi relaxat(ă) cu cartea în mână, lângă o ceașcă de cafea aburindă, este inegalabil. Îmbinarea mirosului de carte cu cel de cafea este mirifică.

Mi-aduc aminte când am intrat prima oară în Barnes & Noble, în New York, o librărie pe mai multe etaje unde găsești practic orice carte îți dorește sufletul. Mi s-a părut un loc magic, iar când te apropiai de zona unde lumea lua o cafea și se așeza cu o carte în mână, pe unul dintre scaunele micii cafenele din interiorul librăriei, erai asaltat de o simfonie de mirosuri îmbietoare. Minunat!

Spunând asta, sunt un mare fan al tehnologiei, al internetului, o sursă inepuizabilă de cunoaștere prin numai câteva tastări. Folosesc mult informația digitală ca ghid și ca sursă de cunoaștere. Eu însumi scriu articole și postez digital din dorința de a democratiza cunoașterea și de a populariza cartea. 

Înțeleg că gusturile noastre se transformă și evoluează. Conținutul video este din ce în ce mai urmărit. Capacitatea noastră de concentrare, durata atenției, s-a diminuat considerabil. Nu mai avem răbdare. Totul trebuie să fie concentrat ca și conținut, intens, disponibil imediat. Și eu trec prin aceeași transformare și mă regăsesc în mijlocul acestei mulțimi. 

Oare o să mai existe cărți fizice în viitorul apropiat? O să mai simțim acel miros de hârtie proaspătă sau al unei cărți vechi? Unii optimiști spun că da. Dar la fel s-a spus despre discuri, care acum se mai găsesc numai la vreun colecționar privat sau într-un mic magazin dintr-un colț îndepărtat al capitalei.

Naivul din mine speră că din ce în ce mai mulți oameni vor dezvolta acea dependență de citit, mai ales de cărțile fizice, cu farmecul lor specific. 

Optimistul din mine spune că avem nevoie de acea conexiune cu cartea fizică. Acea senzație palpabilă a paginii tipărite, a coperților originale, atent create de către oameni talentați, a magiei pe care simpla atingere a cărții o generează, așteptarea descoperirii unor lumi noi, necunoscute.

Realistul din mine crede că va fi o perioadă de transformare, în care lumea digitală se va îmbina cu cea fizică și se va găsi o balanță în care va exista un loc pentru cartea tipărită.

Sper, totuși, că vom continua să fim mișcați de acel miros de hârtie, proaspătă sau veche, și că vom continua să auzim de la prieteni, cunoștințe sau rude cuvintele: 

“Ce-mi place mirosul de carte!” 

O zi cu gânduri bune!

Claudiu