Tac sau vorbesc?

Bună,

Recent, la un curs de public speaking, o colegă a prezentat câteva dintre momentele în care este bine să taci. Să urmezi zicala „tăcerea este de aur”, care nu este o vorbă goală.

Mi s-a părut foarte interesant și relevant. M-a pus pe gânduri și m-am întrebat dacă știm cu adevărat să ne controlăm, să fim conștienți când să vorbim și când să tăcem.

În principal, majoritatea sfaturilor se învârt în domeniul emoțional:

  • Dacă te simți foarte supărat, frustrat sau furios, poate fi înțelept să iei o pauză și să te calmezi înainte de a continua conversația. Vorbind în acele momente, s-ar putea să spui lucruri pe care le vei regreta mai târziu.
  • Dacă discuția necesită mai multe informații decât ai la momentul respectiv, este mai bine să aștepți până când poți face o evaluare completă a situației.
  • Dacă cineva îți aduce critici într-un mod care este clar nerespectuos sau fără fundament, uneori cea mai bună reacție este să nu răspunzi.
  • Dacă observi că discuția se învârte în cerc sau devine contraproductivă, poate fi un moment bun să propui o pauză sau să schimbi subiectul.

Toate mi se par relevante și chestiuni de bun simț. Aș vrea, însă, să mai aduc unul, cred eu mult mai important:

Să nu vorbești numai ca să te auzi!

De-a lungul carierei mele, am fost în multe întâlniri cu executivi care simțeau nevoia să vorbească, ca un impuls pe care nu și-l puteau opri. Nu că aveau ceva să spună, dar le plăcea să se audă, să fie auziți, să se „afirme”. Cei care îmi apăsau butoanele cel mai tare erau cei care mă întrerupeau, ca și cum ei au răspuns la toate și lumea se învârte în jurul lor.

La început mi s-a părut un talent și m-am simțit chiar intimidat de acei oameni vocali cu atitudinea eu-știu-mai-bine-și-vorbesc-acum-pentru-că-așa-vreau-eu.

Dar, am înțeles foarte repede cât de importantă este tăcerea și să vorbești numai atunci când ai ceva de spus, ceva care adaugă valoare. Am înțeles, însă, și un alt lucru la fel de important: să nu-i lași pe acei oameni care vor numai să fie auziți să aibă loc central pe scenă. Cu tact și asertivitate acești oameni trebuie puși la locul lor.

Dacă ai ceva de spus de valoare, este important să te faci auzit.

Vorbește cu asertivitate atunci când ai ceva de spus!

Nu te lăsa deraiat de la subiectul tău de acei oameni care vor numai să se audă. Pune-i la punct și continuă-ți ideea.

Este important ce spui!

Claudiu

Distribuie articolul:

Categorii articole

Despre autor

Claudiu Simion abordează teme legate de conștiință, identitate și transformare interioară, într-un dialog constant între reflecție personală și rigoare conceptuală.

„Curajul de a te privi sincer este primul pas spre schimbare.”

 — Claudiu Simion

Continuă lectura

Apa de la rădăcină

Am urmărit recent o parte dintr-un interviu cu Rareș Prisecariu, un copil genial de 10 ani care are o maturitate ieșită din comun în gândire și în modul de a vorbi. La un moment dat, a spus o frază care m-a oprit din tot ce făceam: „Mama este apa de la rădăcina mea.” Cât de […]

Purtăm măști

Ai observat că ne spunem povești tot timpul? Creierul nostru este un scenarist obsedat de dramă. Scrie scenarii, scenarite, mini-seriale zilnice în care noi suntem și eroul, și victima, și moralistul, și salvatorul. Se spune: „Dacă ai putea să te vezi prin ochii altora…” Sau: „De-ai putea să te vezi cum te văd eu, atunci […]

De ce ne atrag călătoriile?

Acum câteva zile, iubita mea mi-a pus o întrebare care m-a pus serios pe gânduri: De ce majoritatea oamenilor are o atracție atât de mare pentru călătorii? Ce tragem, de fapt, de acolo? O întrebare interesantă, la care nu m-am gândit până atunci din acest unghi. Am luat de bun faptul că tuturor ne place […]