Bună,

O temă la care revin destul de des, pentru că și eu cad în capcana uitării, este:

Suntem recunoscători pentru ce avem deja? 

Exersăm suficient mușchiul recunoștinței?

Este foarte comun să uităm momentul din viață în care ne situăm și să ne gândim numai la viitor.

Voi fi fericit atunci când obțin acel țel, acel lucru, acea relație. Mintea noastră este, în majoritatea cazurilor, setată la viitor, uitând să ne bucurăm de prezent. Iar atunci când nu ne bucurăm de prezent, uităm să fim recunoscători pentru ce avem deja în viața noastră.

Recunoștința ne ajută să ne concentrăm pe aspectele pozitive ale vieții, în loc să ne concentrăm pe lipsuri, cu un efect profund asupra sănătății noastre mentale și emoționale.

Încerc să-mi mențin un obicei de „fitness” al mușchiului recunoștinței, dar, trebuie să recunosc că și eu uit câteodată de el. În fiecare seară, împreună cu iubita mea, doresc să exprim cel puțin 5 lucruri, persoane sau evenimente pentru care suntem recunoscători pentru ziua care tocmai a trecut. De multe ori mi-e greu să găsesc 5 lucruri, dar, după ceva exercițiu, îmi dau seama că există multe lucruri, mici și mari, de care să mă bucur și mă face să mă simt minunat.

Încearcă!

Exersează-ți mușchiul recunoștinței în fiecare seară.

Și el are nevoie de antrenament.

Claudiu

Distribuie articolul:

Categorii articole

Despre autor

Claudiu Simion abordează teme legate de conștiință, identitate și transformare interioară, într-un dialog constant între reflecție personală și rigoare conceptuală.

„Curajul de a te privi sincer este primul pas spre schimbare.”

 — Claudiu Simion

Continuă lectura

Purtăm măști

Ai observat că ne spunem povești tot timpul? Creierul nostru este un scenarist obsedat de dramă. Scrie scenarii, scenarite, mini-seriale zilnice în care noi suntem și eroul, și victima, și moralistul, și salvatorul. Se spune: „Dacă ai putea să te vezi prin ochii altora…” Sau: „De-ai putea să te vezi cum te văd eu, atunci […]

De ce ne atrag călătoriile?

Acum câteva zile, iubita mea mi-a pus o întrebare care m-a pus serios pe gânduri: De ce majoritatea oamenilor are o atracție atât de mare pentru călătorii? Ce tragem, de fapt, de acolo? O întrebare interesantă, la care nu m-am gândit până atunci din acest unghi. Am luat de bun faptul că tuturor ne place […]

Lacrimi de fericire

Mă uitam la un documentar pe Netflix și ascultam un grup de tineri care cântau minunat. Armonia pe care reușeau să o creeze îți dădea fiori și, fără să-mi dau seama, mi s-au umezit ochii. Sigur, fiecare dintre noi este diferit, iar modul în care corpul nostru reacționează la diverse evenimente și emoții poate varia […]